Eu nu înțeleg o chestie și știu că nu sunt singura : toată treaba asta cu sistemul educațional.
O totală prostie. Păi bine mă, ne pui o poezie în față și poezia este lucrul ce trebuie SIMȚIT, ÎNȚELES, DESCOPERIT și aveți pretenția ca noi să învățăm așa cuvânt-cu-cuvânt? Păi cum să învăț un comentariu dacă eu,personal,nu văd poezia în felul în care comentariul este dat? Cum să învăț să îmi exprim ideile și sentimentele? Vreau să și înțeleg ce învăț. Voi merge în lume, voi întâlni persoane, eu ce voi face? Dacă nu era mama, eu tot ce știam era teorie și materie de școală. Ni se reproșează că suntem ca niște roboți, că vedem numai tehnologie și engleză, că suntem proști. Noi suntem viitorul țării, ă? Păi cum să fiu eu viitorul țării când mie mi se bagă în cap că sunt proastă?
Când mă întreabă mama ce am învățat la școală, ce să îi zic?
”Păi vezi tu mamă, am învățat că cea mai mare notă e 10 și dacă nu am 10 sunt total proastă, am învățat cu cât te supui și faci tot ce vor ei cu atât ești mai șmecher și deștept, am învățat că eu în ȚARA MEA nu am niciun viitor, deși se presupune că eu sunt viitorul, am învățat că trebuie să tac, am învățat că dacă am o problemă trebuie să o ignor, am învățat că trebuie să iau cadouri cât mai elegante profesorilor, altfel suntem needucați, am învățat că eu nu am dreptate pentru că sunt copil, profesorii au. Și mai știi ceva, mamă? Am învățat că depresia și anxietatea există doar în capul meu! Și eu care credeam că îs probleme ale ficatului, fraiera de mine. :)
Însă știi ceva, mamă? Din toate astea iau ce e mai bun: copiii mei nu vor trece prin astea. Sunt mult prea conștientă de lumea asta și nu am să îi las să îmi spele pe creier copiii.”
Ei îmi spun mie că nu am imaginație, dar ei nu au dat atenție poeziilor mele, au încercat să le modifice, să fie conform tiparului. Sunt o ciudată, doamnă profesoară. Așa cum Bacovia a putut scrie ce a vrut, pot și eu. De ce îmi tăiați aripile? Că privesc moartea ca pe un lucru fascinant? Că natura mă descrie și că iubirea este un sentiment gol? Doamnă profesoară, eu văd oameni șterși și jur că îmi vine să plâng de disperare. De ce nu îi treziți? De ce îi lăsați să se bage în pământ de tot? De fapt, de ce îi băgați în pământ? Vreau să văd lucruri, vreau să le simt, să le înțeleg, dar eu văd în jur numai tristețe.
Am fost învățată să fiu tare și sunt. Huh, dacă nu eram tare, eram dusă de mult, dar totodată sunt conștientă și cred că vreau să fiu inocentă. Nu pot să zic că vreau să fiu inocentă ca atunci când eram copil pentru că sunt așa de mică. Mereu am învățat ciudat, dar știam. Și știu. Însă dacă nu știi exact cum ”trebuie”, nu ești ascultat și ți se pune pe frunte etichetă cu ”conștient”. Lor nu le place că noi știm multe și prin cuvinte dure vor să împună lege, dar cum să mă supun când sunt și eu om, la fel ca ei? Sunt revoltată, mulți suntem, dar ne temem. De cine? De ce ne temem? Să dăm dracu teama și să le arătăm că putem, pentru că noi putem. Putem tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu