N-am să uit

Mamă,

N-am să uit.
N-am să uit vreodată frica ce ți-am văzut-o în ochi astăzi când am pomenit că vreau să merg la un concert.
Mamă, ești cea mai puternică femeie pe care am vazut-o, dar astăzi, când am rostit cuvântul ”concert”, ochii tăi erau speriați.
M-ai întrebat ”în club?” și vocea îți tremura. Vocea ta care este împunătoare acum tremura. Știu că te gândeai deja la cele mai oribile lucruri, te înțeleg, nu te pot învinovăți.
Ți-am spus ”nu, în loc special amenajat” și deși ai spus ”okay”, știam că inima îți spunea nu.
Ai spus da pentru că sunt copil, sunt adolescentă, am nevoie de timp pentru mine. Ai spus da deși frica îți acăpărase trupul.
În ce timp am ajuns, mamă?
Când am ajuns să ne temem? Când am ajuns să renunțăm la ce iubim? Când au ajuns mamele care își țin pruncii 9 luni în pântec, să îi îngroape?
Mamă, mi-ai spus că ai încredere în mine, dar tu nu ai încredere în ei. Nu am primit răspuns la întrebarea ”cine sunt ei?”, dar știam. Toți știm.
Mamă, cum să merg la concert când te văd că îți ștergi lacrimile și îți spui să fii tare? Cum?
Știu că nu vrei să mă ții pe loc, că vrei să trăiesc, să mă simt vie. Știu că depresia mi-a luat totul și tu vrei ca eu să încep să iubesc viața din nou. Știu că tu nu vrei ca acel ”ai grijă” să fie ultimul. Știu.
Aș vrea să îți pot promite că nu va fi, dar cum?
Câte să înduri tu, mamă?
Vine ziua mea, mamă. Cum să plec de acasă când ție îți este frică să mă lași la școală?
Am atâtea întrebări, sunt dezamăgită, sunt..tristă.
Fac 18 ani, mamă. Cum să mă tem de lume când eu abia acum încep să ies în lume?
Cine este de vină?
Iubesc muzica, mamă. Și tu o iubești. Nu pot învăța, nu pot face duș fără muzică. Cum să nu merg să venerez lucrul ce îmi dă speranță, mamă?
Dar totuși,mamă, nu am să merg. Nu am să merg pentru că nu vreau să îți răpesc viața. Te iubesc, mamă. Mă doare când văd că lumea din jur te rănește, mă doare că îți este frică.
N-am să uit, mamă.