Către voi.

Niciodată nu am știut cum să îmi manifest sentimentele. Nu am avut de unde să învăț cum să îmi arăt afecțiunea, tristețea, fericirea sau durerea. Scriu asta pentru că vreau să îmi cer scuze celor pe care i-am avut sau întâlnit în viața asta. Vreau să îmi cer scuze celor pe care i-am dezorientat, depărtat și enervat.
Îmi cer scuze că, din păcate, nu mi-am arătat afecțiunea față de voi. Din frică sau egoism, am ales să țin sentimentele pentru mine. Nu v-am spus cât de mult vă iubesc sau iubeam, iar asta este cea mai mare prostie a mea. Cel mai mare regret.
Îmi cer scuze că am ales să tac când ar fi trebuit să țip și să zbier ”te iubesc”. M-am ascuns, sentimentele le-am închis, gura mi-am acoperit-o, iar inima mi-am alungat-o.
De ce spun acum? Ce m-a făcut să dau totul din mine? Vinovăția.
Sunt vinovată pentru că tânjeam după afecțiune, totuși eu nu o dădeam. Vinovăția este monstrul ce-mi macină sufletul noaptea când nu pot dormi. O numesc monstru pentru că nu îi pasă, vine și rămâne fără să te întrebe.
Îmi pare rău, cei care ați plecat, poate că puteam să vă țin lângă mine, dar nu am făcut-o. Uneori egoismul este la extrem și îmi spun că este vina voastră, dar acum egoismul este închis, așa că recunosc: vina este a mea. Din nou, vinovăția, târfa.
Orgoliul este fratele egoismului, apare rar, doar când vinovăția și măcinarea îl invită la cină. Normal că vine, cine ar rata așa ceva? Cine ar rata să facă pe cineva să plângă? În orice caz, nu orgoliul.
Dacă tot sunt sinceră, îmi cer scuze mie.
Eu cea sfioasă, care privește în liniște măcelul din capul meu, îmi pare rău.
Îmi pare rău că te-am făcut să te uiți cum cei iubiți ție pleacă, îmi pare rău că pe alții i-am lăsat să te zdrobească.
Îmi cer scuze că te duc ușor spre nebunie, îmi pare rău că, deși ești a mea, te văd ca pe o străină.
Îmi cer scuze mie că am fost atât de slabă, atât de neputincioasă. De fapt, îmi cer scuze că încă sunt.
Simt tot sau nimic. Simt puțin sau mult. De ce nu pot fi și eu gri? De ce trebuie să fiu negru sau alb?
Îmi cer scuze, celor care au văzut un colț din mine, poate a fost prea mult.
Îmi cer scuze, mie, pentru că deși am stat 18 ani cu ea, tot nu știu cum să îi mulțumesc că încă mă acceptă.