marți, 17 mai 2016

Mamă, ajută-mă

Mamă, depresia mea este ca un schimbător: astăzi este un licurici, ce zboară printre copaci, alături de urși, apoi este însuși ursul. Sunt zile când mă prefac moartă până ce ursul mă lasă în pace.
Mamă, când îmi spui să mă rog, mă văd din spatele geamului unei biserici, iar în acea biserică eu sunt într-un sicriu și mă tem pentru că știu că fiecare persoană pe care o iubesc va ajunge acolo. Și mă adâncesc în întuneric.
Nu îmi este frică de întuneric mamă, am ajuns să îl compătimesc că locuiește cu o persoană ca mine.
Mamă, nu mă pot da jos din pat. Anxietatea mă ține ostatică în propria minte. Tu spui ”de unde a venit anxietatea?”
Anxietatea este prietenul pe care depresia a fost obligată să-l aducă la petrecere. Mamă, eu sunt petrecerea. Sunt petrecerea care nu vreau să fiu.
Mamă, vreau să ies și îmi fac planuri, pentru că știu că AR TREBUI să merg, să ies, doar că nu este distractiv să ieși când te gândești la cât de inutilă și tristă ești. Și nu mă gândesc că vreau, anxietatea îmi derulează un film în care eu sunt problema. Sunt legată de scaunul de la cinema, mamă. Sunt legată.
Mamă, în fiecare noapte insomnia mi se urcă pe picioare și ajunge să îmi șoptească fiecare teamă de-a mea la ureche, clar, ca eu să înțeleg. Creierul meu generează motive să stau trează, mamă. Creierul meu încearcă să moară.
Mamă, depresia mă duce la mare. Îmi arată un ocean de fericire, dar eu nu pot să mă scald. Eu nu pot atinge acea apă. Nu o pot simți, mamă.
Mamă, nu îmi este frică să mor. Mamă, îmi este frică să trăiesc. Să am aceste gânduri, acești monștri în capul meu zi de zi. Îmi este frică de viață.
Mamă, sunt singură. Am învățat că eu sunt înconjurată de un întuneric infinit și sunt doar eu și furtuna din capul meu.
Încerc să fug mamă, dar în fiecare noapte depresia mă trage în pat și îmi zdrobește fiecare gând ca și cum mi-ar zdrobi fiecare os. Doare, mamă.
Sunt o turistă în viața mea, mamă. Nu voi știi niciodată tot. Sunt în trecere chiar dacă ar fi trebuit să fiu eu cea care clădește fiecare loc.
Mamă, tu tot nu înțelegi....
Mamă, nici eu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu